top of page

Orgolii masculine....de partid. Studiu de caz: PNL Timiș

  • de Monica Lia Hărmănescu
  • Dec 20, 2016
  • 2 min read

Ca urmare a rezultatelor obținute în județul Timiș la alegerile parlamentare din 11 Decembrie 2016, în organizația PNL Timiș au sărit ”scântei” Joi seara, în data de 15 Decembrie 2016, în timpul unei ședințe postalegeri (1). Mai exact diversitatea de opinii a luat-o razna în cel mai orgolios mod politic cu putință. Un număr de 25 de magnifici, suferinzi de fobia solicitării demisiei altora, membrii ai PNL Timiș, i-au cerut demisia președintelui filialei Nicolae Robu (2). Printr-o declarație publicată de Tion.ro, președintele liberalilor din Timiș, domnul Nicolae Robu, și-a anunțat imediat și ”irevocabil” demisia din funcția de conducere a filialei: „Demisia este demisie, pe mine nu mă poate convinge nimeni să renunț la demisie. (3).

Astfel, conform publicației on-line deBanat.ro, doamna Alina Gorghiu, proaspăt aleasă senator de Timiș, s-a deplasat de la București la Timișoara, Sâmbătă, 17 Decembrie 2016 (4). Principalul scop al vizitei domniei sale a fost să discute cu președintele PNL Nicolae Robu și cu cei 25 de magnifici suferinzi de fobia solicitării demisiei altora. Conform publicației amintite a rămas cum s-a stabilit, adică președintele PNL Nicolae Robu rămâne demisionar, urmând ca în perioada următoare să fie numit un președinte interimar, care să se ocupe în mod neutru de organizarea viitoarelor alegeri din filială: ”Nu i-a împăcat, dar i-a mai calmat. Alina Gorghiu a fost la Timişoara pentru a încerca să facă pace între taberele din filială. Principala problemă este acum găsirea unui preşedinte interimar care să organizeze alegerile. Gorghiu a refuzat interimatul propus de primari, iar principal favorit pare a fi Viorel Coifan.” (4).

Să mai îndrăznească cineva să spună de acum încolo că femeile sunt orgolioase! Că nu se poate înțelege nimeni cu femeile când sunt supărate! Că dacă se ceartă femeile, degeaba încerci să le împaci, că este imposibil să reușești! Că femeile nu-s ca bărbații! Doar bărbații sunt capabili să treacă repede peste neînțelegerile apărute între ei! Bărbații sunt întotdeauna foarte calculați, cumpătați, gândesc bine orice acțiune întreprinsă, nu au istericale și nu iau niciodată decizii pripite! Doar bărbații pot ierta repede și pot merge mai departe fără orgolii ascunse! Mda!

Adică vine doamna Alina Gorghiu tocmai din celălalt capăt de țară și în PNL Timiș nu găsește decât orgolii, orgolii, orgolii, orgolii politice masculine...... Pe de-o parte cei 25 de magnifici care strigă unde este cu putință că vor demisia altora. Oare cât o fi fost magnifica prezență la vot în localitățile din care vin dumnealor? Asta evident, cunoscut fiind faptul că electoratul de dreapta care se respectă votează candidații propuși de un partid, nu votează cu primarul în funcție. Orgolii politice masculine! Atât! Nimic altceva! De cealaltă parte "nimeni" nu-l poate convinge pe președintele PNL să renunțe la demisie. Atât e important! Nimic altceva! Nu "nimeni" a venit de la București! În PNL Timiș nu sunt numai "nimeni"! În schimb în filiala PNL Timiș sunt 25 + 1 orgolii nejustificate rațional, doar orgolii politice tipic masculine, fără nici o noimă! Am zis!


Referințe bibliografice

(1). http://debanat.ro/2016/12/alina-gorghiu-in-vizita-fulger-in-timis_180450.html

(2).http://monicaharmanescu.wixsite.com/romaniavremilormele/single-post/2016/12/17/Cei-25-de-magnifici-din-PNL-Timi%C8%99-care-au-speriat-Vestul-Se-cred-majoritari-%C3%AEn-partid-%C8%99i-vor-demisii-dup%C4%83-cum-au-dumnealor-chef

(3).http://www.tion.ro/robu-77-dintre-timisoreni-ma-vor-pe-mine-nu-partidul-ma-gandesc-la-o-candidatura-independenta-in-2020/1751884

(4).http://debanat.ro/2016/12/se-cauta-presedinte-interimar-la-pnl-timis-alina-gorghiu-a-refuzat-functia_180767.html

Recent Posts

See All

Comments


Also Featured In

    Like what you read? Donate now and help me provide fresh news and analysis for my readers   

Donate with PayPal

© 2023 by "This Just In". Proudly created with Wix.com

bottom of page