Tehnici avansate de convins adulții ale unui ștrengar cu aproape 2 ani vechime de viață și cam 20 de

Unul dintre momentele cele mai dragi micului ștrengar îl reprezintă plecarea ”a bubu” (la bunica), ”a pipi” (la puii de găină). De când au doar câteva zile și sunt acoperiți cu puf și până le dau penele, plecarea ”a bubu”, ”a pipi”, are pentru micul ștrengar cam aceeași însemnătate pe care o are pentru un adult plecarea la casa de vacanță pe care o deține. Pentru o astfel de drumeție mult dorită și așteptată, un adult ia cu el tot ceea ce-i trebuie musai, ceea ce nu-i trebuie baș musai, dar e bine să aibă la el, și ceea ce nu-i trebuie deloc, dar dacă are cumva nevoie, să nu-i lipsească. Odată ajuns la casa de vacanță, în general momentele de odihnă și relaxare ale adultului sunt precedate de personalizarea spațiului: tăiatul ierbii; săpatul rondourilor cu flori; înlăturarea prafului care a pus stăpânire pe camere; poate chiar reorganizarea spațiului. Când în sfârșit totul este după pofta inimii lui, se nimerește uneori să fie deja ultima seară pe care adultul și-a planificat-o pentru odihnă și relaxare. Iar el este rupt de oboseală. Nu-i bai! Poate data viitoare! Dacă nu cumva trece prea multă vreme până revine la casa de vacanță și are o altă optică asupra Feng-Shui-ului personal.

Cam așa stau lucrurile și cu deplasarea micului ștrengar ”a bubu”, ”a pipi”. Doar cine nu are pui de găină în ogradă, nu are habar ce înseamnă o asemenea deplasare. Pregătirile care au loc sunt răsunătoare. Prichindelul face o zarvă în curtea casei lui de nedescris. Totul se adună în graba mare. Îi indică vehement adultului, foarte vocal, de nevoie cu puține cuvinte și foarte multe semne, care sunt jucăriile pe care trebuie să le ia cu el. Mai precis cam toate care sunt împrăștiate prin curtea lui. Micul ștrengar dă dovadă de un spirit organizatoric foarte dezvoltat încă de la frageda vârstă cu care defilează. Îi testează adultului gabaritului maxim pe care acesta poate să-l atingă în transportul jucăriilor. Estimările din lumea ștrengarului arată întotdeauna că altcineva poate căra mai mult decât el.

Calabalâcul de jucării, selectat în graba mare de prichindel, însumează: ”pata” (lopata); găletușa pentru nisip; căluțul pe roți, în caz că are poftă să călărească; vreo două/ trei mingi (”golu”), că-i dificil să știe când pleacă ”a bubu” cu care minge o să aibă el chef să se joace când ajunge acolo…. Mai trebuie și ”moto” (motocicleta). Noroc că el merge ”a bubu” pe ”moto”. Mai bine zis aleargă ”a bubu” pe ”moto”. Deși nu s-a prea grăbit să meargă singur în primele luni din viață, de când a descoperit că alta-i perspectiva când se bazează pe propriile piciorușe, fuge într-una, parcă ar vrea să recupereze perioada când a lenevit. Micul ștrengar conduce”moto” cu viteză, în stil Flinston. De aceea drumul până ”a bubu”, deși nu este lung, este istovitor pentru prichindel. Obosește să conducă ”moto” până la destinație. Așa că o pasează galant adultului, abandonând-o în mijlocul drumului. În asemenea momente prichindelul are două opțiuni pentru continuarea călătoriei: fuguța, vociferând numai el știe ce, sau vrea ”a bațe”, caz în care se complică perspectivele de călătorie ale adultului. Ștrengarul face uz de ambele opțiuni.

O dată ajuns ”a bubu” prichindelul uită de jucării. Grija lui este să meargă ”a pipi”, să le dea de mâncare. A văzut-o el pe ”bubu” cum îi hrănește. Se duce singur la lădița cu furaj. I-a arătat ”bubu” o dată și a fost suficient. Ia în mânuțe cât furaj poate duce. Cea mai mare parte îl pierde pe drum până ”a pipi”. Puii ar fi mai sătui dacă ar merge în urma lui, decât așteptând să ajungă prichindelul la coteț. Tot ceea ce-i mai rămâne în mânuțe aruncă ”a pipi” prin ochiurile gardului de sârmă. Zarva ce-o aduce printre puii de găină o asemenea furajare îl bucură nespus de mult pe ștrengar și-l motivează să continue cu perseverență munca începută. Se duce din nou la lădița cu furaj. Cum până când? Până obosește prichindelul și este nevoit să găsească soluții inovatoare salvatoare: rupe frunzele florilor din apropierea cotețului și le aruncă ”a pipi”. Că nu se mai satură odată puii de găină! Când munca istovitoare l-a biruit de tot, cere ”a bațe” și adoarme liniștit. Deh! Viața la țară nu este tocmai ușoară! Fuguța încolo, fuguța încoace! Nu prea ai răgaz! Trece repede ziua! Dar poți să dormi liniștit când ai făcut treabă bună.