Prichindel și achizițiile: ”Tati, manu’ – manu’, bâm - bâm!” (Tati, vreau bani să-mi cumpăr o mașinu

La primul născut habar nu au părinții cât de stabili din punct de vedere financiar ar trebui să se considere până în clipa în care prichindel află că, pentru a avea o jucărie, este nevoie de manu’ – manu’ (bani). Dusă-i planificarea financiară a familiei când conștientizează prichindel că, de exemplu, între el și o mașinuță nouă se interpun banii!

Chiar dacă ”mașinuța” este doar o schiță de cuvânt încă în vocabularul lui, adică ”bâm – bâm”, prichindel trebuie să planifice noua achiziție, adică să găsească o cale să o treacă pe lista de cumpărături a familiei. Să facă un fel de referat de necesitate verbal, scurt, suficient de convingător pentru a fi aprobat în regim de urgență de adulții familiei. Greu tare! Mai cu seamă dacă tocmai a stricat-o pe cea pe care o avea. Cum să-i explice lui tati, de exemplu, când nu prea știe să pronunțe multe cuvinte, că achiziția unei mașinuțe noi este necesară? Păi cu puține schițe de cuvinte pocite, cu multă imaginație și mai ales cu atitudine, bazându-se pe dragostea lui tati, care-l înțelege și dincolo de cuvinte.

Prichindel este cel mai tânăr vlăstar din familie. De curând a început să fie pe picioarele lui, adică să meargă singur. Așa că modul de abordare al subiectului este foarte important. Viziunea tinerei generații trebuie luată în seamă în familie. Dar ce te faci când reprezentantul celei mai tinere generații din familie deține maxim vreo trei duzini de cuvinte, și acelea pocite, ca să-și redea viziunea? Pentru prichindel nu pare să fie chiar un impediment major. Pentru el contează visul lui: o mașinuță nouă. O dată apărut visul, e cazul să găsească o cale rapidă și sigură să și-l transforme în realitate. Una dintre cele mai sigure căi este tati. Tati merge la lucru, are ”manu - manu”.

După ce identifică finanțatorul, îl abordează foarte sigur pe sine. Se poziționează cu încredere în fața lui tati, cu statura lui minionă de-o șchioapă, cu spatele drept și privirea ațintită în ochii interlocutorului, cu piciorul drept la un pas distanță în fața piciorului stâng, cu corpul ușor aplecat în față, în timpul discursului gesticulând calm cu mânuța lui dreaptă orientată spre tati, cu degețelele adunate ca și când ar spune: ”ai priceput?”. Deși pentru îndeplinirea visului lui ar avea nevoie de o frază (Tati, vreau bani să-mi cumpăr o mașinuță!), prichindel este nevoit să lase verbele subînțelese: ”Tati, manu’ – manu’, bâm - bâm!” Repetă de mai multe ori, cu perseverență, să fie sigur că tati a înțeles.

Când consideră el că este suficient cât a explicat, sau poate chiar o fi obosit după atâta efort intelectual ca speaker, prichindel nu mai așteaptă confirmarea lui tati. Îi este suficient că l-a informat. Știe el că tati va face tot posibilul să-i cumpere mașinuța. După un asemenea discurs convingător, nu are cum să dea greș! Mașinuța ”bâm - bâm” va fi achiziționată curând.