Picu’, Prichindel și …. valoarea banului

În viață nu banul contează, ci valoarea banului. În general, în familie, educația financiară a celor mici se face mai mult involuntar, ca un rezultat al activităților curente. Altfel spus, cei mici ”fură meserie” de la adulți când vine vorba să învețe ce înseamnă valoarea banului.

Prichindel a înțeles ce înseamnă valoarea banului pe când abia trecuse de primii 2 ani de viață pe Pământ. Într-o bună zi Picu’ l-a chemat să-i dea ”ceva”. Chipul lui Prichindel s-a luminat deodată. Pentru un adult, care are la dispoziție numeroase cuvinte în vocabular, sau cel puțin așa ar trebui, ”ceva” are o semnificație mult mai restrânsă în raport cu ”ceva-ul” lui Prichindel, care, având foarte puține cuvinte în vocabular, dă noțiunii ”ceva” o semnificație fabuloasă, cu foarte multe accepțiuni din sfera lui de interese. Era un amestec inocent de bucurie, uimire, nerăbdare și curiozitate pe chipul lui Prichindel, ce doar în lumea copilăriei poate fi întâlnit!

Și minunea s-a petrecut. Picu’ i-a dat lui Prichindel o bancnotă galbenă de 50 lei. Pe chipul lui Prichindel a mai rămas doar uimirea. La ce-i folosește ”ceva-ul” primit? A fost ziua în care Prichindel a început educația financiară despre valoarea banului. Ca să scape de încurcătura, s-a dus și a depus bancnota primită în buzunarul mamei. Nici unul dintre membrii familiei, care au fost de față în acel moment, nu a realizat importanța acelei zile în viața lui Prichindel. Astfel de zile s-au mai repetat, trecute cu vederea la fel de repede de către adulții familiei. A mai primit ulterior bancnote de 1 leu (verzi), 5 lei (mov), 10 lei (roșii) și chiar 100 lei (albastre) de la mami, tati, bubu (bunica), picu’ (bunicul), unchi, mătuși și alți investitori destoinici, care au participat involuntar și direct la educația financiară a lui Prichindel. Toate bancnotele Prichindel le depunea în buzunarul mamei.

Și dacă Prichindel a început educația privind valoarea banului cu Picu’ în momentul primirii unei bancnote de 50 lei, competențele și abilitățile și le-a desăvârșit la cumpărături, când a realizat în ce se poate transforma o bancnotă. Mama lui îi explica, de fiecare dată, cât poate cumpăra cu bancnota primită și îi reamintea de la cine a primit-o. Cu 1 leu nu-și prea lua mare lucru. Cu 5 lei cumpăra un ou de ciocolată. Cu o bancnotă de 10 lei lua chiar două ouă de ciocolată. Cu 50 lei și-a luat o mașină ”male” și ”roșie”, să se joace în nisip. În timp, toate aceste informații se adunau în mintea lui după o logică simplă, ușor de reținut și foarte colorată, așa cum este lumea copilăriei.

După vreo două luni de transferuri financiare și investiții de capital, care l-au avut beneficiar direct pe Prichindel, a venit și ziua în care educația financiară pe care a primit-o a dat roade: lecția financiară. Educația financiară a primit-o Prichindel. Lecția financiară i-a livrat-o Prichindel lui Picu’. Rămas lefter, ceea ce nu este foarte greu la vârsta lui, Prichindel a venit la Picu’ și l-a luat de mână, spunându-i: ”Picu’, dai ceva?” Evident că pentru toți adulții casei era clară cererea lui Prichindel: vroia bani. Pentru Prichindel însă, ”ceva-ul” însemna mult mai mult decât bani. ”Ceva-ul” însemna ouă de ciocolată, pandișpan cu lapte, mașinuțe și alte felurite jucării. Picu’ i-a dat ce-a găsit repede, mărunt, prin buzunar, adică vreo 4 bancnote verzi de 1 leu. Reacția spontană a lui Prichindel a însemnat de fapt absolvirea cu ”Magna cum laudae”, la 2 ani și un pic, a cursului de educație financiară privind valoarea banului: ”Picu’, nu-i bun vede, beau gaben!”. În traducere liberă: ”Bunicule, nu-s bune bancnotele verzi, vreau galbene!” :)

(Instagram de familie)