Halucinant! Deși sunt medici cu acte în regulă, ca să profeseze sunt obligați să plătească 40 lei/ l
- de Monica Lia Hărmănescu
- Mar 31, 2019
- 3 min read

Caz cu iz de patologie cronică în sistemul de sănătate românesc: Colegiul Medicilor (CM), cu responsabilităţi delegate de Ministerul Sănătății. Succint, Statul Român, prin intermediul CM, își bagă mâna în buzunarul medicilor și le ia obligatoriu 40 lei în fiecare lună. Cum de ce? Ca să le permită să profeseze! Păi medicii nu plătesc și ei taxe și impozite la Stat, ca orice contribuabil, în fiecare lună? De ce mai plătesc și cotizație obligatorie pentru Colegiul Medicilor, o structură prin care Ministerul Sănătății și-a delegat anumite responsabilități?
Da, sună halucinant, dar este cât se poate de real. Diagnosticul este clar pe baza simptomatologiei specifice. Mai exact, cu ajutorul unor somități în legiuire, din anul 2006 [1,2] Statul Român, prin intermediul CM, îl obligă pe fiecare medic în parte să plătească o cotizație lunară din propria lui leafă pentru a putea profesa. Asta în condițiile în care, același Stat, alocă lunar sume din bani publici, inclusiv pentru indemnizații/ salarii nesimțite, unor academii, altele decât Academia Română, partide politice, universități cu programe de studii de licență în dublură pentru aceeași calificare în RNC, ONG-uri a căror activitate cu efecte benefice nu este vizibilă în spațiul public, care s-au organizat și funcționează pe teritoriul României.
Ce-o fi fost în capul legiuitorilor de au ajuns să voteze o asemenea profilaxie? Pardon, prevedere. S-or fi gândit că, dacă medicul a reușit să treacă cu brio de cea mai lungă perioadă de școlarizare din sistemul educațional românesc (6 ani de facultate, la care se adaugă rezidențiatul), are profilul optim să reziste să plătească lunar o cotizație pentru a putea să își exercite meseria. Înscrierea obligatorie în CM nu are nimic nefiresc, dacă sunt clare atribuțiile acestuia, dar solicitarea unei cotizații de 40 lei/ lună pentru fiecare membru pentru a putea profesa prezintă caracteristicile unui sindrom pandemic: tupeismul discriminatoriu.
Și ca să fie totul și mai frumos, conducerea CM nu asigură nici măcar transparența decizională în cheltuirea banilor colectați de la medicii din teritoriu [3]. Să nu mai amintim de neregulile constatate ca urmare a recentelor scandaluri iscate de prezența medicilor falși în sistemul românesc de sănătate, sau de medicii cu acte în regulă care nu apăreau în Registrul medicilor gestionat de CM [4, 5].
La o simplă aruncare de privire în Legea 95/2006 [1], fără un control oftalmologic obligatoriu, se poate ușor constata că printre responsabilitățile CM delegate de Ministerul Sănătății se numără și ”controlul şi supravegherea profesiei de medic”. În traducere liberă, Statul îi obligă pe medici să-i plătească prin cotizație lunară din leafa lor pe membrii CM responsabili să-i ”controleze” și să-i ”supravegheze”. Modul în care conducerea CM respectă prevederile legale este ”urmărit” de către Ministerul Sănătăţii. Să mai socotim că una dintre atribuțiile generale ale CM este și ”organizarea judecării cazurilor de abateri de la normele de etică profesională” şi a ”cazurilor de greşeli în activitatea profesională”, în calitate de ”organ de jurisdicţie profesională”? Cum ar veni, medicii își plătesc prin cotizație lunară judecătorii profesionali?
Deși diagnosticul este clar prin folosirea unor metode neinvazive care includ studiile de caz, vindecarea de această patologie cronică a lumii medicale românești este totuși posibilă. Este recomandată înlăturarea stării de discriminare a celor care practică medicina față de cei calificați în alte meserii, în raport cu Statul Român. Cum să fii obligat să plătești lunar o cotizație de 40 lei unui organism cu responsabilități delegate de Ministerul Sănătății ca să poți să profesezi în meseria pentru care ai absolvit studii cu acte în regulă? E o modalitate prin care Statul Român își recuperează în timp banii investiți în educația medicilor?
(România pamfletară)
Referințe bibliografice:
[1] Legea nr. 95/14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările ulterioare
[2] https://rohealthreview.ro/registru-unic-de-evidenta-a-medicilor-pana-la-sfarsitul-anului/
[3]https://www.facebook.com/cutui.mihaelacarmen/videos/2308219539216319/UzpfSTEwMDAwNDIyMjk5NjcxMToxMzMxMzU2MTkwMzQ4NDY4/?id=100004222996711 & Știri B1 TV
[4] https://www.europafm.ro/tag/medici-falsi/feed/
[5]https://angajatorulmeu.ro/sute-de-medici-nu-apar-in-registrul-medicilor-deci-n-ar-mai-putea-sa-profeseze-colegiul-medicilor-exista-situatii-dar-sunt-foarte-rare/
Recent Posts
See AllHristos a înviat! 🙂 #Hristos, miracolul lui #Dumnezeu pe Pământ, care a dus omenirea spre civilizație prin #educație și #credință! ❤️...
Cel mai greu pentru votanții din România, că nu mai putem spune cetățenii români cu drept de vot, este sa dezbată subiectul "îndeplinea...
❤️ Modelul #Trump este de fapt modelul #politic al #viitorului! 🫵 Exemplul politicianului care a trăit toată viața din seva poporului...
Commenti