Familia pisicească a Elisei

• 

Până mai ieri copilăream frumos, adică făceam negreșit tot ce-mi trecea prin căpșor. Ultima născută, pe mine a ales mama să mă lase la vatră, în timp ce pe cei doi frățiorii ai mei i-a distribuit pe la alte case. Vecinii veneau și îi aduceau îndărăt, pisica mamă îi ducea din nou. :) Socializare pe stradă, nu glumă!

Și deodată, fără să știu cum, în doar o oră, viața mea s-a schimbat cu totul. Am devenit și eu pisica mamă. Și nu orice fel, ci una cu cinci puiuți: unul maro, unul negru și trei gri. Până amu mâncam de moft, doar ce-mi placea, amu mănânc pentru lăptic. Mama mai bine pe la mine și luăm masa împreună. Nu, nu mănâncă porția mea, are porția ei.

🐈 Puiuțul maro, cum frățiorii și surorile lui nu se grăbeau foarte tare să vadă lumina zilei, a venit pe lume pe îndelete. Tot așa și trăiește, meditând, ca să nu spun dormind. Unde-l prinde somnul, acolo adoarme. Da, doarme și lângă blidul cu mâncare. Și doarme! Cel mai mult îi place să doarmă pe umărul cuiva și să-i toarcă în ureche.

🐈 Următorii trei puiuți îmi sunt gri, dar se diferențiază ușor prin semnele pe care le au pe căpșor. Unul dintre ei se pricepe să strice cheful, mai ales de când a descoperit că are și dințișori care pot fi încercați pe țiți. E cel care stă liniștit, departe de masa copioasă, că iar a încasat-o. Ceilalți doi îmi calcă pe urme la propriu, adică unde merg eu, hop și ei! Cum mă ascund și eu să-mi mai trag sufletul, hop, mă trezesc cu ei lângă mine.

🐈 Ultimul puiuț, cel negru, a venit pe lume când nimeni nu se mai aștepta. Se oprise numărătoarea, cum s-ar spune. A venit repede! Așa și trăiește, iute în toate, având grijă pisicească de ceilalți patru. A ieșit primul din pătuț, a pășit pragul case, spre curte, tot primul, mâncat primul granule și câte și mai câte! Seara se strâng toți și dorm laolaltă. Dulce somnul pisicesc!

🐈🐈 Și când te aștepți că povestea să se încheie aici, ei bine, nu! De o săptămână a venit în casă un pisicuț de pe stradă! L-au aruncat! La gunoi! Ce-or fi avut cu el de l-au luat de la sânul pisicii mamă și l-au aruncat că pe un obiect lipsit de valoare? Un suflet bun, care se antrenează pentru maraton, l-a auzit. L-a luat și l-a adus acasă, acasă la noi. Striga din toți plămânii că și el are dreptul la viață, că n-a deschis ochii încă.

L-au despărțit brutal de căldură mamei și de unica sursă de hrană care-l ținea în viață! Ce să facă el singur pe lume atât de mic? Nu ar fi supraviețuit. Nu i-au lăsat nici o șansă. L-au condamnat practic. Fără nici o vină. Doar că a venit pe lume "în plus". Amu are sticluța lui de lăptic și aproape că se ține pe picioare. Mai plânge după mama lui, dar doarme mult. Ziua doarme pe puiuțul meu maro, care oricum doarme meditând adânc și îndelung.