

Moftul PSD-istului Sorin Grindeanu riscă să transforme România într-o țară nedemocratică
👉 Atunci când vorbești de România ca un stat de drept și ai citit Constituția, cu siguranță detectezi derapajele de la democrație și constituționalitate. Nu se poate să fii cetățean al României și să nu știi Constituția României. 👉 Cu atât mai grav este să îți desfășori activitatea în una dintre structurile care reprezintă principalele puteri ale Statului. 👉 Astfel, în România ca stat democratic, separarea puterilor în stat este obligatorie. Dar ce înseamnă oare, pentru PS


În Guvernul României se intră cu libertatea de exprimare la purtător
Jos comunismul s-a născut la Timișoara! Membrii #Guvernului #Bolojan nu poartă botniță, pot exprima opinii. Că doamna Oana Gheorghiu a exprimat și exprimă #opinii personale, chiar politice, care nu se potrivesc cu cele general valabile, e o binecuvântare. Asta este frumusețea #democrației #participative și cu cât mai iute se înțelege acest aspect, cu atât vom evolua spre țări #civilizate mai repede. :) Jos #comunismul a fost visul împlinit prima oară la #Timișoara, apoi în to
Gruparea călare pe cuvântul suveranist joacă în picioare stabilitatea României?
‼️ #Generațiile de români rămân în continuare de #sacrificiu, amânându-li-se #viitorul, uitate in lupte politice fără noimă. ‼️ In timp...
Președintele #Iohannis mai e președinte? #Constituția României spune că da.
👉 În paralel cu organizarea #parlamentului, stabilirea #guvernului și desemnarea #premierului, în societatea modernă românească există...
PNL-PSD-USR vor să arunce România în război? Lovitură de stat în România?
⁉️‼️ Globaliștii lui #Biden din USR, PNL și PSD vor să arunce România în #război, încercând intrarea în stare de urgență și împiedicarea...












