Respectul - slugărnicie sau arta de a fi demn în societate?

Într-o societate caracterizată de un dinamism greu de controlat, cel mai adesea în viața cotidiană ne aflăm sub impulsul momentului când luăm decizii în ceea ce privește unele evenimente în care suntem implicați, care ne modifică viața într-o măsură mai mare sau mai mică. Suntem educați în școală că trebuie să arătăm respect față de cei din jur, ca să ni se ofere respect, însă în realitate nu întotdeauna se întâmplă așa. Și asta pentru că fiecare dintre noi, deși avem libertate și egalitate de șanse în a ne forma ca persoane, înțelegem diferit să ne însușim informațiile primite, direct dependent de personalitate, gradul de cultură pe care-l avem la purtător (preluat din familie și din școală) și chiar de mediul social în care ne desfășurăm activitatea. Etapele vieții noastre trec îndeplinindu-ne țelurile pe care ni le stabilim. Uneori acestea se succed, alteori se suprapun. Le conștientizăm mai mult, sau mai puțin, în funcție de importanța cu care dorim să le realizăm. A avea un țel înseamnă a avea capacitatea de a putea alege un anumit nivel de trai. De aceea miza este uneori mare. Dar vrerile, dorințele și alte asemenea cuvinte pompoase pe care le tot repetăm zilnic, uneori chiar în mod ostentativ și egoist, nu au nici o noimă dacă nu se referă la conștientizarea de către om a existenței sale în societate. A lupta pentru îndeplinirea unui țel face necesară interrelaționarea între oameni. Respectul devine astfel un accesoriu care este recomandat a se purta obligatoriu, nu opțional.

Cum este omenește, respectul diferă în funcție de factori multipli, mai mult sau mai puțin subiectivi. În general s-a imprimat în conștiința românească, din vremuri străvechi, că trebuie să i se acorde respect celui care îți este ierarhic superior prin ocuparea vremelnică a unei funcții, de tipul „capul plecat sabia nu-l taie”. Prin acest fel de respect se înțelege de cele mai multe ori unul de tip slugarnic din partea celui ce este considerat a fi „subaltern”. Într-o asemenea structură de gândire socială este foarte dificil pentru tinerii zilelor noastre să se acomodeze și să trăiască într-un mediu sănătos, care să-i lase să crească liberi și demni, având totuși plăcerea disciplinei muncii, pentru a putea răspunde necesităților vremurilor prezente. Într-o societate capitalistă, în care se trăiește sub auspiciile democrației, nivelul de trai se asigură prin capitalul financiar câștigat pe baza valorii intelectuale de a procesa și folosi informații într-o anumită perioadă de timp, respectul între oameni care se impune fiind unul care să permită respectul de sine și demnitatea. Deși e foarte greu uneori și pare chiar imposibil, mai ales când tinerețea îți este prietenă bună, e important să-i respecți, cu condiția păstrării respectului de sine evident, chiar și pe cei care și-au făcut un scop în viață din a-ți pune piedici. Respectul față de acest fel de oameni nu înseamnă însă să fii slugarnic în fața lor și să nu-ți permiți să încerci să-i trezești din starea de ipocrizie în care s-au afundat, de cele mai multe ori pentru a ascunde lipsa valorii personale. Calomniile și piedicile apărute nu ar trebui să reprezinte o hop major în viață, iar cei care-și cunosc valoarea și știu ce înseamnă respectul de sine își urmăresc țelul, nu pierd vremea analizând nimicuri. Sunt în viață și momente când întâlnești oameni cu adevărat valoroși, care însă nu prea au respect de sine și nu-și cunosc potențialul. Pentru că respectul de sine este aproape inexistent, arareori asemenea persoane sunt capabile să-i respecte pe cei din jurul lor. Nu este deloc plăcut sentimentul de neputință care te stăpânește când îți dai seama că nu poți face nimic să-i faci să conștientizeze cât de norocoși sunt că există așa cum sunt, pentru că lor de fapt nu le pasă cine sunt și se mulțumesc să trăiască doar complăcându-se în a-și stabili țeluri foarte ușor de atins și eventual un trai de tip copy-paste care să le asigure confortul. Deschiderea ușii unui birou și statul la servici din necesitatea de a primi remunerația lunară par a fi suficiente, fără a implica și frământările ce-ți mistuie ființa când îți iubești și respecți meseria aleasă. Asemenea persoane, care te-au convins de-a lungul timpului că de fapt fericirea lor este de fapt traiul într-o lume limitată a ideilor și conceptelor, merită să le permiți să facă parte din viața ta în măsura în care îți respectă dreptul de a merge mai departe la nivelul la care dorești tu. Drept este că uneori, chiar și în spatele unei atitudini de mitocan, se poate ascunde de fapt un suflet care dorește să ofere respect, dar care sălășluiește într-un trup cu o minte ce-i conferă multă teamă față de propria persoană.

O certitudine există totuși: respectul se educă. Și până la urmă gradul de dezvoltare al unei societăți imprimă respectul pentru demnitatea umană și al cultului valorii personale, în detrimentul atitudinii slugarnice de tip sclavagist.

(publicat de autoare pe Fb Monica Hărmănescu, Timișoara, în data de 18 Aprilie 2015)