El și ea, de la individualism la tată și mamă

Când el și ea se cunosc, dacă sentimentele unuia față de altul ajung să explodeze, cei doi realizează în scurt timp că unul fără altul în viață, ca femeie și bărbat, nu prea mai au nici un rost. Uneori chiar simt că doar ei mai contează pe lumea asta, restul reprezentând doar un cadru „colateral”, așa că pot să decidă la un moment dat să facă și următorul pas, acela de a se căsători unul cu altul. Și astfel, chiar din ziua cununiei, încep viața în doi, certificată în societate prin intermediul autorităților competente responsabilizate, devenind soț și soție. În cazul în care explozia sentimentelor lor a făcut să apară până la căsătorie, sau imediat după, și o nouă viață sub semnul miracolului – copilul, atunci viața certificată în cadrul societății începe în minim trei, cei doi ajungând astfel părinți, adică tată și mamă. Dacă vin pe lume mai mulți copii deodată, cifra certificată în societate va fi mărită direct proporțională cu numărul acestora. Curând însă parinții încep să conștientizeze că apariția pe lume a unui copil într-un cuplu nu este normalitatea pe care o sperau ei, ci este de fapt normalitatea reală, la care cei doi nu prea s-au gândit, dar pe care vor fi nevoiți să o trăiască pe viitor. Și astfel visatele axiome devin teoreme, care vor putea sau nu să fie demonstrate, iar ecuația cu multiple necunoscute a vieții va avea soluții ușor sau greu de găsit, uneori fiind poate chiar fără soluții. Nașterea unui copil o transformă pe ea în mamă, adică în născătoare de viață nouă, fiind momentul în care trăirile ei încep să coexiste într-o legătură perpetuă și indestructibilă, limitată temporal doar de durata vieții, cu trăirile unei alte făpturi. Este o legătură greu și sărac explicabilă prin cuvinte, pentru că există dincolo de cuvinte și nu-și găsește corespondent ca intensitate în ceea ce există cunoscut între viețuitoarele Pământului, fiind liantul pe care-l simt doar cei doi: mama și copilul. Dacă până atunci sentimentul ei matern era prezent într-o formă sau alta în viata ei, din momentul nașterii primului copil devine laitmotivul vieții mamei. Starea de supărare a mamei se transmite inevitabil copilului și viceversa. Hrana nutritivă și spirituală a mamei asigură energia necesară copilului pentru a se putea transforma din omulețul prezentului în omul viitorului. Fericirea mamei este fericirea copilului ei. Sentimentul de paternitate nu este nici el unul de neglijat. Nașterea copilului îl transformă și pe el în tată. Este greu de crezut că după ce a ținut micuța făptură în brațe, și a și simți-o, nu doar a privit-o, asupra tatălui nu se produc schimbări semnificative. Înțelege desigur că miracolul pe care-l ține în brațe are nevoie și de el, pentru că e la început în lupta sa de a se obișnui cu lumea în care a venit. Pare atât de mic și de fragil, că ți-e frică să nu-l scapi printre degete, dar are atâta personalitate cât să poți fii conștient ca părinte simțitor că-și prețuiește și trăiește libertatea de acum mai mult decât oricând altcândva în viața lui. Dar nu trebuie uitat că sentimentul matern nu e același lucru cu sentimentul patern, și nici cel patern nu poate fi confundat cu cel matern. Deși în familie părinții au drepturi egale recunoscute, ei uită adesea că nu sunt uniformi! În multe dintre cupluri, după nașterea primului copil, mama tinde să aibă pretenția ca sentimentul patern să fie același cu sentimentul matern pe care-l simte ea. Tatăl compară mereu sentimentul matern cu ceea ce simte el, cu sentimentul patern, părându-i-se exagerate reacțiile firești ale mamei. Și de aici se poate ajunge la un eșec al vieții lor de cuplu dacă nu au suficientă maturitate să înțeleagă că unul dintre secretele frumuseții vieții de familie îl reprezintă tocmai înțelegerea că maternitatea nu e paternitate și nici viceversa. Sunt sentimente complementare ce pot fi comparate cu două drepte ce devin tangente în mai multe puncte pe parcursul întregii vieți, ele nu sunt nici paralele și nici nu se confundă. De intensitatea cu care ajung să simtă ea și el în timp sentimentul matern, respectiv cel patern, depinde de cât de mamă și cât de tată vor fi cei doi în viața copilului lor. Și de ce să nu recunoaștem că, cel puțin în ceea ce privește creșterea copilului, trăim încă într-o societate matriarhală.

(publicat de autoare pe Fb Monica Hărmănescu, Timișoara, în data de 10 Ianuarie 2015)