A fi, sau a nu fi.....miruit
- de Monica Lia Hărmănescu
- May 29, 2015
- 3 min read

Și dacă Senatul României îl apără pe deja cunoscutul miruit Șova, unii feudo-membrii ai senatului universitar al Agronomiei timișorene au dat afară, probabil cam după ureche, un tânăr cadru didactic curios din fire. Acest deziderat fără precedent al feudo-conducerii Agronomiei timișorene s-a putut realiza printr-o colaborare strânsă între unii feudo-membrii ai unei comisii de analiză cu un regulament de funcționare.....secret (care a avut în componență chiar și un membru suspect public de plagiat; www.plagiate.ro) și unii feudo-membrii ai senatului universitar. Deși tânărul cadru didactic a explicat prin numeroase adrese depuse începând cu anul universitar 2013/2014, inclusiv la audierile în comisiile de specialitate la care a fost convocat, că nu este posibil ca cineva, fie chiar și director de departament, să-i impună să predea anumite discipline, trecându-i-le în norma didactică din statul de funcții fără a avea consimțământul cadrului didactic, se pare că nu a contat. Tânărului cadru didactic i s-a desfăcut disciplinar contractul de muncă pentru că nu a intrat la ore la discipline pe care nu și le-a asumat.
Oare costumele feudo-universitare, care au propus și aprobat desfacerea contractului de muncă al tânărului cadru didactic curios, au lecturat Codul muncii (Legea nr. 53/2003 republicată cu modificări) și Legea nr.140/1998 privind abolirea muncii forțate? Articolul 3, aliniatul 2 al Codului muncii stabilește că: „Orice persoană este liberă în alegerea locului de muncă și a profesiei, meseriei ori a activității pe care urmează să o presteze”. Articolul 4, aliniatul 1 al Codului muncii prevede că: „Munca forțată este INTERZISĂ”! Articolul 4, aliniatul 2 al Codului muncii definește și termenul de „muncă forțată”: „orice muncă sau serviciu impus unei persoane sub amenințare ori pentru care persoana nu și-a exprimat consimțământul în mod liber”. Păi dacă ar fi să ne luăm după Codul muncii, se pare că feudo-costumele universitare timișorene au votat pentru desfacerea disciplinară a contractului de muncă al tânărului cadru didactic, pentru că acesta nu a intrat la ore la discipline pe care nu și le-a asumat, adică nu şi-a dat consimțământul să le predea.
Posibilul abuz a fost săvârșit de unii feudo-senatori universitari timișoreni după un discurs al unui recunoscut tovarăș, fost demnitar, portocaliu de drept, fărbuit de curând cu albastru, de a cărui cingătoare se pare că se cam agață un feudo-rector posibil cam buzuminit politic, roșu în cuget și simțire, albăstrit la suprafață. Deși cunoscut ca făcând parte din cea mai înaltă structură de conducere liberală județeană timișoreană, primit ca personalitate care se identifică cu valorile liberale, pe criterii de meritocrație, asta nu l-a împiedicat pe feudo-rector să se afle pe lista celor 37 de universitari susținători ai lui Ponta între cele două tururi ale alegerilor prezidențiale din anul 2014. După mai bine de o săptămână de la câștigarea alegerilor prezidențiale din România de către candidatul DREPTEI, s-a reorientat și feudo-rectorul, astfel că, deși probabil s-a visat câștigător cu stânga, în final s-a așezat la masa învingătorilor...de dreapta. Că de, așa este politica pentru unii: o haină pe care o poartă din necesitate și a cărei croială și culoare le văd ponosite sau de lux după cum bate vântul, mai ales în cazul celor pentru care vorba-n vânt este un accesoriu care nu se demodează niciodată și se poartă zilnic. Explicația domniei sale privind această reorientare surprinzătoare apărută în presa locală a vremii (http://debanat.ro/2014/11/cel-putin-un-fals-in-scrisoarea-lui-petru-andea-paul-pirsan-n-a-semnat-o/) a fost cel puțin halucinantă chiar și pentru cei care se consideră mai puțin avizați în ale politicii. S-a lăsat a se înțelege că un fost decan al unei facultăți din cadrul Agronomiei este „vinovat” de transmiterea numelor universitarilor agronomi timișoreni pentru lista publică, foarte mediatizată, a celor 37 de universitari timișoreni ce-l susțineau pe candidatul Victor Ponta la funcția de președinte al României. Apariția pe celebra listă a feudo-rectorului agronom se pare că a devenit cam deranjantă și a necesitat explicații abia după ce minunea s-a întâmplat și românii, indiferent unde s-au aflat în lume, au decis ca președinte să fie cel care vrea o „Românie a lucrului bine făcut”. Stupefacția se pare că a fost cam mare, nu se știe dacă din cauza apariției pe celebra listă a celor 37, sau a minunii pe care poporul român a transformat-o în realitate.
Trăind printre asemenea personalități meritocrate ale vremii sale, tânărului cadru didactic îi rămâne totuși nelămurită întrebarea: într-o țară unde există legi ce trebuie respectate și aplicate de toți cetățenii ei, rămân necenzurați doar cei miruiți?
(publicat de autoare pe Fb Monica Hărmănescu, Timișoara, în data de 10 Aprilie 2015)
Recent Posts
See AllHristos a înviat! 🙂 #Hristos, miracolul lui #Dumnezeu pe Pământ, care a dus omenirea spre civilizație prin #educație și #credință! ❤️...
Cel mai greu pentru votanții din România, că nu mai putem spune cetățenii români cu drept de vot, este sa dezbată subiectul "îndeplinea...
❤️ Modelul #Trump este de fapt modelul #politic al #viitorului! 🫵 Exemplul politicianului care a trăit toată viața din seva poporului...
Comments