top of page

Mii de OIERI ai României au ieșit în STRADĂ după ce au aflat că numărul de CÂINI la turmă le este LI

  • de Monica Lia Hărmănescu
  • Dec 17, 2015
  • 3 min read


Marți, în data de 15 Decembrie 2015, oieri ai României au protestat în stradă, în stil caracteristic, împotriva prevederilor Legii nr.149/2015 [1], prin care se modifică și se completează Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006 [2]. Printre alte revendicări, mai mult sau mai puțin pertinente, ”mii de crescătorii de oi au protestat la Parlament față de o lege recent adoptată de parlamentari care stabilește numărul exact de câini pe care îl pot avea la stână, în funcție de forma de relief unde merg cu turmele la păscut.”[3] Legea nr.149/2015 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.453/24 Iunie 2015 și a intrat în vigoare după 30 de zile de la publicare, adică din luna Iulie 2015.

Legea nr.149/2015 [1], prin articolul nr.31, reia articolul 23alin.(1) al Legii nr.407/2006 [2] astfel: ”în scopul gestionării durabile a faunei cinegetice, se interzic”: ”lăsarea liberă a câinilor de vânătoare sau a celor însoțitori de turme sau cirezi în fondurile cinegetice, altfel decât vaccinați sau dehelmintizati” (art.23,alin.1,lit.h); ”permiterea însoțirii turmelor și cirezilor de către câini însoțitori al căror număr este mai mare de 3 în zona de munte, de 2 în zona de deal și de 1 la câmpie; în acest număr se includ și câinii care asigură paza stânei” (art.23,alin.1,lit.k). Aceste fapte, conform art. 54 al Legii nr.149/2015[1], care modifică art. 48 al Legii nr. 407/2006 [2], sunt considerate contravenții și sunt sancționate astfel: a) ”încălcarea dispozițiilor prevăzute la art.23alin.(1)lit.h (….) cu amendă de la 250 lei la 750 lei”; b) ”încălcarea dispozițiilor prevăzute la art.23alin.(1)lit.k (….) cu amenda de la 500 lei la 1.500 lei”.

În Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006 [2] se prevedea că, ”în scopul gestionării durabile a faunei de interes cinegetic, se interzic”: ”lăsarea liberă a câinilor de vânătoare sau a celor însoţitori de turme sau cirezi în fondurile de vânătoare, altfel decât vaccinaţi sau dehelmintizaţi” (art.23,alin.1,lit.g); ”permiterea însoţirii, în fondurile de vânătoare, a turmelor şi cirezilor, precum şi a mijloacelor de transport de orice fel, de câini care nu poartă jujeu” (art.23,alin.1,lit.i); ”permiterea însoţirii turmelor şi cirezilor de către câini însoţitori al căror număr este mai mare de 3 în zona de munte, de 2 în zona de deal şi de 1 la câmpie. În acest număr se includ şi câinii care asigură paza stânei.” (art.23,alin.1,lit.k). Faptele descrise erau considerate contravenții și se sancționau și în conformitate cu Legea nr.407/2006[2], art.48alin.(1) astfel: c) ”încălcarea dispozițiilor prevăzute la art.23alin.(1)lit.i,k (….) cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei”; d) ”încălcarea dispozițiilor prevăzute la art.23alin.(1) lit.g (….), cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei”.

Continuând, invers cronologic, studiul cadrului legal, trebuie amintit că Legea nr.407/2006 a abrogat Legea fondului cinegetic și a protecției vânatului nr.103/1996[4], care la art.23 prevedea că ”în scopul ocrotirii și gospodăririi raționale a vânatului se interzic”: f) ”lăsarea liberă sau purtarea, pe fondurile de vânătoare, a câinilor, inclusiv a celor de pază și agrement, altfel decât în lesă, nevaccinați și nedehelmintizati”; g) ”însoțirea turmelor și cirezilor, pe fondurile de vânătoare, de câini, fără jujeu reglementat de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, nevaccinați, nedehelmintizați și în număr mai mare de trei în zona de munte, de doi în zona de deal și de unu la câmpie.” Și în Legea nr.103/1996[4] la art.39alin.(1) aceste fapte erau considerate contravenții, fiind sancționate astfel: b) ”încălcarea dispozițiilor prevăzute la art.23lit.f,g (…..), cu amenda de la 400.000 lei la 1.500.000 lei.”

Carevasăzică, limitarea numărului de câini la turmele oierilor erau reglementate legal în România, dacă ne raportăm la Legea nr.103/1996, de cel puțin 19 ani. Drept este că limitarea prin lege a numărului de câini la turmă la maxim trei la munte, doi la deal și unul la câmpie nu este recomandabilă. Dar de ce abia acum au ieșit oierii în stradă pentru a cere anularea acestei prevederi? Până acum nu i-a deranjat? Până acum nu s-au aplicat Legea nr.103/1996 și Legea nr.407/2006? Limitarea legală a numărului de câini la turmă a început să producă efecte abia prin Legea nr.149/2015? Ce se mai poate spune?! Lăsați oierii să vorbească în stradă, ca să se afle cum se respectă de fapt legile în România!


Referințe bibliografice:

[1]http://www.dreptonline.ro/legislatie/legea_149_2015_modificarea_legii_vanatorii_protectiei_fondului_cinegetic_407_2006.php

[2]http://www.clr.ro/rep_htm/L407_2006.htm

[3]http://www.realitatea.net/ciobanii-ies-in-strada-dupa-ce-au-aflat-de-la-parlamentari-ca-i-caini-pot-avea-la-stana_1849914.html

[4]http://www.pronatura.ro/legi/cinegetic.htm

Recent Posts

See All

Comments


Also Featured In

    Like what you read? Donate now and help me provide fresh news and analysis for my readers   

Donate with PayPal

© 2023 by "This Just In". Proudly created with Wix.com

bottom of page