Tehnici avansate de convins adulții ale unui ștrengar cu aproape 2 ani vechime de viață și cam 20 de

La aproape 2 ani vechime de viață nu-i este tocmai ușor unui mic ștrengar să se descurce să obțină ceea ce dorește de la adulți, mai ales când natura l-a înzestrat cu suficient de multă încăpățânare. Cu un ”vast” vocabular de vreo 20 de cuvinte ce pot să fie înțelese cu adevărat de adulții din preajma lui, atingerea unui obiectiv SMART este o adevărată provocare pentru el. Ecuația devine și mai complexă dacă micul ștrengar a descoperit că în lume există expresia ”Io nu beau!” (Eu nu vreau!).

Unul dintre momentele pe placul sufletului micului ștrengar este atunci când vine vremea să plece "tai-tai". ”Io beau tai-tai!" (Eu vreau să plecăm de acasă!) este o propoziție de sine stătătoare în vocabularul ștrengarului. Evenimentele care se derulează în acest caz se împart în principal în două mari etape, distinct separate între ele. Pregătirea de plecare a adulților și pregătirea de plecare a micului ștrengar. Prima parte durează relativ puțin. Tatăl se îmbracă cel mai repede, apoi urmează mama, care are nevoie de ceva mai mult timp. Ca să nu existe discuțiile de amploare de la începutul relației, când în general ea este cea din cauza căreia se întârzie plecarea unui cuplu, în timp cei doi parteneri de viață ajung să se obișnuiască unul cu altul. Astfel cei doi fie ajung să folosească aceeași unitate pentru măsurarea timpului, caz în care ea este nevoită să-și reducă drastic timpul alocat artei de a se dichisi, fie vor fi mereu în contratimp, când el se va obișnui cu ideea că un ”imediat” al ei va fi întotdeauna, în medie, mai lung decât un ”imediat” al lui.

După ce adulții casei au ajuns la un consens în ceea ce privește timpul pe care și l-au alocat propriei persoane, urmează etapa a doua a pregătirii de plecare a familiei. Dacă până la apariția micului ștrengar ca persoană cu putere de decizie în familie, mama era nevoită să încuie în fugă ușa casei la plecare, ulterior lucrurile au cunoscut modificări majore. Pregătirea de plecare a micului ștrengar poate să necesite un timp mult mai îndelungat decât își putea închipui chiar și mama că este posibil. Nu este deloc simplu. Micul ștrengar trebuie să fie mereu "gigea". De aceea nu poate să fie îmbrăcat oricum. Schimbatul unui pampers? Floare la ureche! Începe cu adevărat zarva în casă! Să nu audă micul ștrengar de așa ceva! Fuge prin toată casa să nu-l prindă "mami". "Ucu" (unchiul), "bubu" (bunica), "tuți" (tuși), "tati", "mami", și chiar alți musafiri dacă au norocul să fie de față, cu toții se îndeletnicesc să-l prindă pe ștrengarul care aleargă din camere în bucătărie, în jurul patului, al mesei, sau al altor obiecte care îi pot asigura o distanță adult-ștrengar sigură pentru el. Când în sfârșit un adult găsește calea cea mai scurtă până la ștrengar prin labirintul creat de micuț, începe adevărata luptă pentru biruința schimbării. "Mami" este cea care reușește să obțină mereu biruințe notabile la acest capitol. Până la urmă ștrengarul cedează. Se trece apoi la alegerea pantalonilor. Dacă ștrengarului nu-i plac "nonii" (pantalonii), bate din picioare pe loc, varsă și câteva lacrimi și repetă continuu "Da io nu beau!" (Dar eu nu vreau!), că adulții par că pricep tare greu uneori. "Mami" reușește întotdeauna să pună capăt situației de criză în mod amiabil și aduce repede alți pantaloni. "Pucii" (papucii), sau alte obiecte vestimentare de-ale ștrengarului, au cam aceeași soartă.

Așa că atunci când familia pleacă "tai-tai", jumătate din garderoba micului ștrengar rămâne aruncată pe pat. Doar mama își mai face timp să arunce o privire în urma ei și exclamă: ”Uite ce dezordine am lăsat în casă iar!”. Cum micul ștrengar este la vârsta la care reține și repetă în medie ultimele 4-5 litere din fiecare frază rostită de adult, exclamă și el în brațele mamei: ”Iar!”.