Tehnici avansate de convins adulții ale unui ștrengar cu aproape 2 ani vechime de viață și cam 20 de

Cam 2 ani vechime de viață poate nu înseamnă cine știe ce, dar în universul unui mic ștrengar reprezintă totul. Din primele clipe de când a venit în astă lume și până în prezent, micuțul a învățat și evoluat continuu: de la scâncet la plâns, de la plâns la urlet, de la urlet la unele vocale, separate sau legate de câteva consoane, dar nu asociate în grupuri mai mari de patru-cinci litere, pocit rostite. În timp însă, fără nici o specializare în domeniu, adulții încep încet-încet să învețe tot mai mult din limbajul nou apărutului pe lume, ajungând până în acel moment în care nici adulții nu mai sunt ce au fost odată. Toți sunt rebotezați de micul ștrengar și, culmea culmilor, răspund cu drag când sunt apelați cu noile porecle mult mai scurte decât prenumele lor de botez! Și apoi, chiar așa, ce nevoie ai uneori de atâtea litere doar ca să te faci înțeles în discuții simple de supraviețuire?! De ce să spui ”Vreau să mănânc!” sau ”Mi-e foame!”, când poți reduce totul la ”Papa!” sau ”Țiți!”. Deși pare poate uimitor cum un mic ștrengar poate să facă distincție între aceste două noțiuni, în lumea lui totul capătă sens. Dacă ”țiți” înseamnă pentru el laptele matern, ”papa” desemnează tot ceea ce presupune aport extern de hrană și nu e ”țiți”. În concluzie în limbajul lui totul este clar: ”papa” este dușmanul declarat al cuvântului ”țiți”.

Dacă în prima perioadă a vieții ”țiți” reprezintă o parte importantă din comuniunea mamă-prunc, ulterior ”țiți” este înlocuit treptat cu ”papa”. Începe războiul psihologic! Nu renunță ștrengarul la ”țiți” cu una, cu două! Învață rapid să negocieze cu mama lui dincolo de cuvinte! Dacă-i ”Nu țiți!”, nici ”papa” nu-i! Într-o astfel de zi, după ce a trecut și prânzul pe care-l refuzase cu ”Nu papa!” ca răspuns la afirmația mamei ”Nu țiți!”, deși se juca în cameră printre jucăriile lui preferate supravegheat de ”tati” și ”tuți”, la un moment micul ștrengar s-a ridicat și a pornit glonț spre bucătărie, unde mama lui îi pregătea ”papa”, în speranța că la un moment dat i se va face foame prichindelului. Graba cu care a apucat-o spre bucătărie micul ștrengar, intrarea intempestivă în bucătărie și apropierea rapidă de mama, le-au dat adulților casei mari speranțe că urmează ”Papa!”. Adulții! Cum să poată gândi un adult că efortul depus de un mic ștrengar, va fi cheltuit pentru obiectivul unui adult?!

Când a ajuns suficient de aproape de mama lui, micul ștrengar și-a început matematic, pas cu pas, îndeplinirea obiectivului lui construit de-a dreptul SMART, timpul consacrat fiind unul foarte scurt. Îi spune mamei ”A bațe!” și întinde brațele, fără a-i mai lăsa acesteia răgazul să-l refuze. Cum s-a văzut ajuns în brațele mamei, bucuros de prima victorie, trece la următorul pas: ”A tati!”. Astfel, cu numai două cuvinte, dintre care unul pocit, ștrengarul și-a asigurat deplasarea în brațele mamei, din bucătărie în cameră la ”tati”. Doar cel ce are norocul să fie de față și să-i vadă chipul în asemenea moment, poate să înțeleagă cu adevărat ce înseamnă gloria pentru micuțul ștrengar cu aproape 2 ani vechime de viață. Dacă mama încă mai visează la obiectivul ei, ștrengarul își trăiește visul lui. De cum a intrat în cameră, nu e chip de răgaz! Îi spune mamei: ”A patu!” Și astfel a mai făcut un pas. Unul uriaș! El, micul ștrengar, în brațe la ”mami”, pe pat! Ce și-ar putea dori mai mult? Păi ultimul pas, evident! Nici nu apucă bine să se așeze mama lui, cu el în brațe, pe pat, că micuțul anunță îndeplinirea obiectivului lui: ”O țiți!” E momentul în care a înțeles și ”mami” că e ”Nu papa!”. Procedura de lucru nu mai trebuie să i-o explice nimeni micuțului. Comuniunea dintre el și mama lui în astfel de situație o știe și o înțelege fiecare mamă care a trecut prin asemenea momente. Și astfel, după o grevă a foamei de aproximativ jumătate de zi, ștrengarul reușește să ajungă la visul împlinit trăit aievea: ”O țiți!” Adică a înțeles pe deplin propoziția ”Nu țiți!” rostită de ”mami”. Ștrengarul a înlocuit cuvântul ”țiți” până în momentul optim. De ce oare ”O țiți!” și nu ”A țiți!”? Greu de spus! Poate e un fel de: ”O! În sfârșit!”, dar spus concis.