top of page

Prinţ şi cerşetor pe bani publici, sau rector şi angajat concediat la Agronomia din Timisoara

  • de Monica Lia Hărmănescu
  • Feb 6, 2018
  • 3 min read

Conform Constituției României ”cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări”, [1]. Citind art.16 (1) din Constituția României, este greu de crezut că în România, statul de drept al anului 2018, într-o universitate finanțată din bani publici, pot să coexiste prințul și cerșetorul, sau rectorul și angajatul concediat că nu și-a asumat munca forțată (ilegală în raport cu Codul penal) impusă de responsabilii din conducerea universitară.

Ipoteza recomandată a fi verificată în cazul rectorului/ prinţ este următoarea: să presupunem că rectorul este cadru didactic declarat titular la ARACIS pe un număr de discipline, conform normelor legale în vigoare. Să presupunem că rectorul a predat în faţa studenţilor mai puţin de 10% din totalul dumnealui de ore pe semestrul I, pe care era declarat titular la ARACIS şi în statul de funcţii (2017/2018) la Agronomia timişoreană. Să presupunem ca altcineva i-a ţinut orele respective, evident nu fără acordul directorului de departament (dacă este legal aşa ceva!!!!!). Să presupunem că rectorul a fost trecut prezent, deşi colegul lui i-a predat mai mult de 90% din orele didactice, în timp ce rectorul era în universitate şi desfăşura alte activităţi, sau nici măcar nu era în universitate (desfăşura activităţi la alt loc de muncă, pentru un alt salariu). Să presupunem că rectorul a primit salariul întreg în fiecare lună la Agronomia timişoreană pentru orele pe care este declarat titular în statul de funcţii (2017/2018), dar pe care i le-a ținut altcineva. Până în prezent rectorului nu i s-a desfăcut contractul de muncă. Ipoteza este ușor demonstrabilă.

Pentru a fi validat cazul prințului de la Agronomia timișoreană, este recomandat ca rectorul (prof.univ.dr. Cosmin-Alin Popescu) să dea o declarație pe proprie răspundere, luând în considerare prevederile Codului penal privind falsul în declarații, în ceea ce privește numărul total de ore didactice efectuate fizic de dumnealui (predare în fața studenților) în semestrul I (2017/2018) în calitate de cadru didactic titular, conform normei didactice din statul de functii (2017/2018). De asemenea ar fi important să precizeze cine s-a prezentat în locul dumnealui, să predea în fața studenților, când nu a intrat la ore (dacă este cazul). În mod diferențiat, ar fi necesar să precizeze și numărul total de ore fizice pe care le-a alocat funcției de rector, pentru a i se putea calcula tariful/ oră din indemnizația de conducere pe care o primește lunar din bani publici. Pentru timpul alocat predării studenților de către domnul rector și în anii anteriori, pot să fie întrebați și absolvenții.

Cazul eu - angajat concediat/ cerșetor: predau studenților orele pe care mi le-am asumat pentru semestrul I (2017/2018) ca șef de lucrări titular, ca urmare a două sentințe definitive și a normelor legale în vigoare. Nu mi-am asumat activitățile de muncă forțată impuse de doamna director de departament prof.univ. Georgeta Pop. Am fost pusă absentă nemotivată de doamna director de departament pentru că nu i-am executat ordinele de muncă forțată, mi s-a tăiat din salariu lunar și ulterior am fost concediată, fără să fiu scoasă și din statul de funcții, fiind declarată fictiv încă șef de lucrări titular, cu ore de muncă forțată și pe semestrul II (2017/2018). Statul de funcții actualizat, valabil la data de 5 ianuarie 2018, asumat prin semnatură de responsabilii din Agronomia timișoreană, nu este disponibil.

Având în vedere că ”în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie” [1], ce este considerat legal pentru rector, e ilegal pentru angajat, raportat la aceleași norme legale, în aceeași universitate de Stat? Legea nu-i egală pentru toți?

Concluzie problematică de dezbătut: dacă în cazul rectorului, să presupunem, i-a ținut altcineva orele de titular din statul de funcții în proporție de peste 90% (dacă este legl așa ceva!!!!!!), se pune întrebarea de ce nu a desfășurat doamna director de departament activitățile la care m-a forțat, deși alți colegi sunt declarați titulari la ARACIS pentru activitățile respective?

(din categoria România pamfletară)

Referințe bibliografice

[1] Constituția României, Editura Meditații, p. 6, 10.

Recent Posts

See All

Comments


Also Featured In

    Like what you read? Donate now and help me provide fresh news and analysis for my readers   

Donate with PayPal

© 2023 by "This Just In". Proudly created with Wix.com

bottom of page