top of page

La rectori noi, obiective și metehne vechi......

  • de Monica Lia Hărmănescu
  • Feb 20, 2018
  • 3 min read

După ce rectorul Agronomiei timișorene, prof.univ. Cosmin-Alin Popescu, cu o roșeață intensă în obraz de la marea fardare națională PSD-istă a rectorilor în funcție, a anunțat public că există o ”agendă de lucru” pentru întâlnirea Consorțiului Național al Rectorilor (CNR) de la începutul lunii februarie 2018 [1], cei interesați au așteptat, evident cu mare interes, privind spre viitor, comunicatul dumnealor dat după finalizarea mult trâmbițatului eveniment. A sosit, într-un final. Conținutul comunicatului CNR ne reamintește de marele Eminescu, geniul poeziei românești, și ale lui versuri: "Vreme trece, vreme vine, /Toate-s vechi și nouă toate..."

Proaspăt fardații rectori cu fondul de ten marca PSD, împreună cu unii dintre colegii dumnealor, și-au stabilit pentru perioada următoare obiective care ar fi trebuit să fie deja implementate în mare parte cel puțin din anul 2013. ”Calitate, integritate, echitate, solidaritate și libertate academică sunt principiile pentru care reprezentanții universităților membre CNR prezente la Brașov și-au exprimat în unanimitate adeziunea, ca motor al promovării excelenței universitare” [2]. Amu ”și-au exprimat în unanimitate adeziunea”? Păi până acum nu erau obligatorii pentru dumnealor normele legale în vigoare? Respectivele obiective se regăsesc pe înțelesul tuturor în Legea educației naționale (LEN) nr.1/2011 (cu modificări) în art.124, iar măsurile de sancționare în cazul nerespectării lor sunt enumerate în art.125 [3].

Spre finalul comunicatului CNR apare în fapt și marea dumnealor FOBIE: concursul public pe post, bazat pe competiție, ca modalitate de avansare în cariera universitară. Vor să ne întoarcem în trecut, la metehne apuse din anul 2011: să transforme posturile, fără a se organiza un concurs public pentru ocupare. No, să vezi dandana! Le-o fi teamă de egalitatea de șanse de a participa la un concurs public pe post atât cei din universitate, cât și cei din afara universității? Serios? E stresantă egalitatea de șanse pentru candidații adulți care participă la un concurs public?

Păi atunci de ce nu propun dumnealor să transforme elevii direct în studenți, fără să mai organizeze concurs public de dosare sau probe eliminatorii pentru înscrierea la o universitate? Sau de ce nu-i transformă pe elevi direct în absolvenți, ca să nu mai fie nevoit, de exemplu, domnul rector prof.univ. Cosmin-Alin Popescu să declare public, sub incidența Codului penal privind falsul în declarații, câte ore a predat dumnealui în fața studenților disciplinele pe care este declarat titular la ARACIS, pentru banii publici pe care i-a încasat lunar ca și cadru didactic la Agronomia timișoreană? Conform LEN nr. 1/2011 ”autonomia universitară se exercită numai cu condiția asumării răspunderii publice”, art.123 (4) [3].

Oare i-au trasat deja directiva de modificare a legii noului Ministru al Educației, domnul Valentin Popa, pe care unii rectori în funcție l-au ÎNSCĂUNAT de curând după SINISTRUL EPISOD "LISTA"? E un rector "de-al lor" [1], "pe care-l cunosc" [1], nu-i așa? Hm!


Notă:

Art.124 din LEN nr. 1/2011 (cu modificări): (1) ”Răspunderea publică OBLIGĂ orice instituție de învățământ superior, de stat sau particulară: a). să respecte legislația în vigoare, carta proprie și politicile naționale și europene în domeniul învățământului superior; b). să aplice și să se supună reglementărilor în vigoare referitoare la asigurarea și evaluarea CALITĂȚII în învățământul superior; c). să respecte politicile de ECHITATE și ETICĂ universitară, cuprinse în Codul de etică și deontologie profesională aprobat de senatul universitar; d). să asigure EFICIENȚA MANAGERIALĂ și eficiența utilizării resurselor, în cazul universităților de stat, și a cheltuirii fondurilor din surse publice, conform contractului instituțional; e). să asigure TRANSPARENȚA TUTUROR DECIZIILOR și ACTIVITĂȚILOR sale, conform legislației în vigoare; f). să respecte LIBERTATEA ACADEMICĂ a personalului didactic, didactic auxiliar și de cercetare, precum și drepturile și libertățile studenților. (2) În cazul universităților confesionale, răspunderea publică se extinde la respectarea statutului și a prevederilor dogmatice și canonice specifice cultului respectiv.” [3].

Art. 125 din LEN nr. 1/2011 (cu modificări): (1) ”În cazul în care se constată NERESPECTAREA OBLIGAȚIILOR prevăzute la art.124, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sesizează senatul universitar în termen de 30 de zile de la data constatării. Dacă în termen de 3 luni de la data sesizării, universitatea continuă să nu respecte obligațiile prevăzute la art.124, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului aplică, în termen de maximum 6 luni de la data sesizării inițiale a senatului universitar, una sau mai multe dintre următoarele măsuri: a). REVOCAREA din funcție a RECTORULUI, în baza propunerii Consiliului de etică și management universitar, cu consultarea senatului universitar. (….) c). propune Guvernului inițierea unui proiect de lege de REORGANIZARE sau DESFIINȚARE a instituției de învățământ superior în cauză” [3].


(din categoria România pamfletară)

Referințe bibliografice

[1]http://adevarul.ro/locale/timisoara/culisele-scrisorii-sustinere-noului-ministru-educatiei-refuzat-doi-rectori-importanti-semneze-scrisoarea-asumata-zeci-colegi-lor-1_5a6ee318df52022f75f5f9cf/index.html

[2] Rezoluția Consiliului Național al Rectorilor, Brasov, 3 februarie 2018.

[3] Legea educației naționale nr.1/2011 (cu modificări).

Recent Posts

See All

Comentarios


Also Featured In

    Like what you read? Donate now and help me provide fresh news and analysis for my readers   

Donate with PayPal

© 2023 by "This Just In". Proudly created with Wix.com

bottom of page