top of page

Unde era urgența rectorului Agronomiei din Timișoara pentru echipajul Poliției Române?

  • de Monica Lia Hărmănescu
  • Apr 20, 2018
  • 2 min read

Vineri, 13 aprilie 2018. Intervalul orar al evenimentelor relatate: 12:00 – 15:30. Domnul rector prof.univ.dr. Cosmin-Alin Popescu cheamă telefonic poliția în campusul universitar al Agronomiei timișorene. După ce am fost legitimată și s-au purtat discuții în biroul rectorului, am priceput următoarele:

- raportat la normele legale în vigoare și documentele existente la Agronomia timișoreană, reprezentanții Poliției Române nu pot să emită un document prin care să-mi interzică accesul în universitate, dar dacă domnul rector prof.univ.dr. Cosmin-Alin Popescu are pârghiile legale, să o facă. Aștept un astfel de document pentru a-l depune autorităților de cercetare competente. Unde era urgența rectorului pentru echipajul Poliției Române?

- domnul prorector prof.univ.dr. Tiberiu Iancu s-a plâns că l-am salutat cu "Hristos a înviat!". Mi s-a spus că pot să-l salut cu "Hristos a înviat!" pe domnul prorector, iar dumnealui i s-a spus că poate să răspundă, sau nu, cu "Adevărat a înviat!", după cum dorește. Unde era urgența rectorului pentru echipajul Poliției Române?

- în legătură cu Fb-postarea prin care am semnalat că în incinta universității se vând obiecte cu însemnele oficiale ale universității, fără să se elibereze bon fiscal/ chitanță și factură, reprezentanții Poliției Române au spus că nu este de competența dumnealor să constate dacă sunt afișate, sau nu, prețurile pe obiectele în discuție. Au recomandat să se sesizeze autoritățile competente. Unde era urgența rectorului pentru echipajul Poliției Române?

Îmi exprim speranța că la finalul discuției reprezentanții Poliției Române i-au explicat domnului rector al Agronomiei timișorene care sunt urgențele pentru care poate să fie chemat un echipaj al Poliției Române.

Luând în considerare salariile mari încasate de rectorul Agronomiei timișorene de la Ministerul Educației Naționale, precum și veniturile provenite din afacerile private sau din contracte cu Statul Român (declarația dumnealui de avere lipsește de pe site-ul oficial al universității), comparativ cu salariile actuale și resursele financiare puse la dispoziția echipajelor de urgență ale Poliției Române, este greu de imaginat cum și-a permis rectorul în funcție al Agronomiei timișorene să-și definească cu atâta ușurință ”urgențele” dumnealui personale și să cheme telefonic la universitate un echipaj al Poliției Române.

În loc să se preocupe să pună în aplicare în totalitate cele două sentințe judecătorești rămase definitive la Curtea de Apel Timiș în cazurile subsemnatei în dosarele 3979/30/2014 și 2927/30/2015, ca să pot să lucrez legal în universitate, responsabili din Conducerea Agronomiei timișorene își consumă energia să găsească o soluție să-mi interzică să intru în universitate.

Menționez că în continuare sunt declarată în statul de funcții (2017/2018) în vigoare că predau și îmi desfășor activitatea ca șef lucrări titular la Agronomia timișoreană și în semestrul în curs, deși am contractul de muncă desfăcut conform Deciziei rectorului nr.396/ ianuarie 2018. Documentele oficiale ale universității, asumate de cei din Conducerea Agronomiei timișorene, generează efecte atâta timp cât sunt valabile și legale.

Răzbunările, ura, umilirea, desconsiderarea, abuzurile ilegale ale șefilor asupra angajaților nu rezolvă frustrările șefilor și nu-și găsesc locul și rostul în mediul universitar. Nu sunt vinovați angajații de nereușitele personale și profesionale ale șefilor. A te simți satisfăcut ca șef că-ți umilești repetitiv angajații nu este o dovadă de "minte sănătoasă în corp sănătos".


(demn de România pamfletară)

Recent Posts

See All

Comments


Also Featured In

    Like what you read? Donate now and help me provide fresh news and analysis for my readers   

Donate with PayPal

© 2023 by "This Just In". Proudly created with Wix.com

bottom of page