Scoborât-o, scoborât…..din bula patronală
Patronu’, o terminologie pe care te-ai aștepta să n-o mai întâlnești decât în comunități sociale lucrative în care standardele internaționale ISO nu au pătruns încă. Cum s-ar spune, ar trebui să fie vorba de cazuri izolate în țările civilizate ale anului 2020, când managerii au putere decizională în raport cu normele legale în vigoare și politica firmei. Dar nu, în România asemenea cazuri nu sunt, din păcate, izolate.
Patronu’, ca identitate profesională terestră, a rămas încremenit peste timp într-o bulă patronală, de unde, dacă se hotărăște să coboare să-ți vorbească, va considera că-ți face o mare favoare. E ca și cum un vechil se adresează sclavilor de pe plantație. În astfel de momente patronu’ se consideră în culmea gloriei profesionale. Cu puțin curaj merită să-i strecori noțiuni din standardele de calitate pe care pretinde că le are implementate în firmă: management de top, middle management (management intermediar), eficiență, eficacitate, audit, etc. E acel moment în care, dacă e străbătut de un moment de sinceritate, îți poate mărturisi că ”așa ceva n-a mai văzut de când este dânsul în firmă”! Oare o să spună că ești ”tupeist”?
În organigrama firmei certificată ISO 9001, între domnia sa și angajați plătește șefi urlători (middle management) subordonați dânsului. Acești șefi funcționează conform principiului ”orientarea către angajat”, dar într-o viziune profund arhaică: stau la fundul angajaților cât e ziua de lungă, că altă treabă n-au, având în fișa postului ca unic obiectiv: urlatul. Cine nu dă ascultare e emenințat pe loc, după un model de o complexitate asemănătoare cu cel practicat în grădinițe: ”dacă vine patronu’, vezi tu pe dracu’!”. Pare un fel de a spune că îl vezi pe patronu’ înainte de apocalipsă.
Patronu’ este adeptul senzațiilor tari, comportamentale și de limbaj. Bullying-ul este o specialitate cotidiană pe care patronu’ a aprofundat-o temeinic de-a lungul timpului și o practică mai ales când are de-a face cu angajate. Și e foarte perseverent să-și aplice scenariul episodic. Nu-și iese din tiparul patronal, numai din pepeni dacă cutează cineva a-l contrazice. Liniile directoare după care își conduce firma, cele mai multe rămase fără update-urile necesare societății actuale, e musai să fie urmate după cum le-a conservat în mentalitatea dânsului încremenită în bula patronală, deși unele nu-și mai găsesc sensul, iar altele sunt fără sens sau chiar pe contrasens cu societatea vremilor noastre.
Limbajul folosit de patron este unul brăzdat de numeroase exprimări plastice interzise minorilor și gingașului suflet feminin. ”Mult e dulce și frumoasă/ Limba ce-o vorbim,/ Altă limbă-armonioasă/ Ca ea nu găsim./ Saltă inima-n plăcere/ Când o ascultăm,/ Și pe buze-aduce miere/ Când o cuvântăm./ Românașul o iubește/ Ca sufletul său……” spunea poetul, revoluționar pașoptist, G. Sion. În 10 minute fix măsurate pe ceas, patronu’ reușește să rostească într-o discuție obișnuită peste 30 de cuvinte tari care încep cu litera P….., băgate și scoase la foc automat, de te întrebi de care parte a patului puștii se crede. Și muniția de P….-uri este inepuizabilă și se regenerează din nimic. Nici nu se poate stabili clar când și unde îi ricoșează P.....-urile.
Un clișeu verbal al patronului este ”eu aduc banii în firmă!” Și universul lucrează, oferindu-i deîndată oportunitatea să arate cât de real este ceea ce exprimă verbal, aducându-i vremuri care-i vin ca o mănușă pentru mărirea profitului firmei. De exemplu un coronavirus aduce o stare de urgență. Creativitatea patronului începe însă să lucreze pentru a găsi strategii de management optime conforme cu bula patronală în care trăiește, nu cu realitatea vremii. Nu, nu aduce bani de la clienți pentru firmă și angajați, aduce bani în firmă din veniturile angajaților lui. Spus pe șleau, își bagă mâna în salariile angajaților firmei. Tehnici de jecmănit salariații are și pe timp de pace, doar că în stare de urgență devin mai diversificate: concedii fără plată, reduceri salariale cu 50%, dat afară angajați.
Deși ar putea să aibă mai multă încredere în dânsul și în faptul că ar putea să fie respectat prin ceea ce reprezintă ca ființă umană cu abilități cognitive superioare și o experiență acumulată în timp, preferă să depună eforturi substanțiale pentru a semăna frică în rândul angajaților lui, atrăgând cu precădere înjurături. Patronu’ este însă cu plecată și înduioșătoare supunere față de potențialii clienți până îi prinde, că mai apoi ”patronu’ face ce vrea în firma lui” pe banii clientului, de multe ori ajungând în ipostaze care nu-l pun în afara legii, ci să calce legea în picioare. Fir-ar ea să fie de lege, cu cine o făcut-o ca să-i răsufle lui aerele patronale în fața angajaților!
Atâta muncă de-a lungul anilor, cu un potențial uman extraordinar și o experiență de invidiat, rămân umbrite de dorința de a rămâne doar un patron într-o bulă patronală! Câtă risipă de energie pentru societatea anului 2020! Și se mai miră unii că românii aleg să fugă, mâncând pământul, să lucreze pe plantații agricole în Germania, sau să îngrijească persoane în vârstă din Austria. Patronu’ român este de fapt o componentă foarte importantă care generează astfel de comportamente socio-profesionale ale cetățenilor români în anul 2020. Astfel de tipologii patronale arhaice muncesc cu zel în fiecare zi a vieții lor ca să facă din România o țară din lumea a treia.
(România pamfletară)